Stema alb negrux

AVIZ

referitor la proiectul de Lege pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr.15/1999 privind înființarea Școlii Superioare de Aviație Civilă și abrogarea art.X alin.(4) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.83/2016 privind unele măsuri de eficientizare a implementării proiectelor de infrastructură de transport, unele măsuri în domeniul transporturilor, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative

 

            Analizând proiectul de Lege pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr.15/1999 privind înființarea Școlii Superioare de Aviație Civilă și abrogarea art.X alin.(4) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.83/2016 privind unele măsuri de eficientizare a implementării proiectelor de infrastructură de transport, unele măsuri în domeniul transporturilor, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, transmis de Secretariatul General al Guvernului cu adresa nr.42 din 23.02.2021 și înregistrat la Consiliul Legislativ cu nr.D109/23.02.2021,

 

CONSILIUL LEGISLATIV

 

În temeiul art.2 alin.1 lit.a) din Legea nr.73/1993, republicată și al art.46(2) din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Legislativ,

Avizează favorabil proiectul de lege, cu următoarele observații și propuneri:

1. Proiectul de lege are ca obiect modificarea Ordonanței Guvernului nr.15/1999 privind înființarea Școlii Superioare de Aviație Civilă și abrogarea art.X alin.(4) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.83/2016 privind unele măsuri de eficientizare a implementării proiectelor de infrastructură de transport, unele măsuri în domeniul transporturilor, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative.

În Expunerea de motive se arată,,Având în vedere că nu se mai justifică menținerea dispozițiilor art.6 din OG 15/1999 și pentru a clarifica și a elimina orice interpretare cu privire la forma de finanțare a cheltuielilor cu funcționarea Școlii Superioare de Aviație Civilă, se propune (i) reformularea art.2 alin.(4) din OG 15/1999 astfel încât să corespundă cu forma de finanțare prevăzută la art.62 alin.(1) lit.b) din Legea 500/2002 privind finanțele publice și (ii) abrogarea art.6 ”.

          Prin obiectul său de reglementare, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare, în aplicarea dispozițiilor art. 75 alin. (1) din Constituția României, republicată prima Cameră sesizată fiind Senatul.

Menționăm că, prin avizul pe care îl emite, Consiliul Legislativ nu se poate pronunța asupra oportunității soluțiilor legislative preconizate.

2. La Expunerea de motive, semnalăm că, raportat la conținutul soluțiilor legislative preconizate în prezentul proiect, este de apreciat dacă nu ar fi necesară contrasemnarea acesteia și de către Ministerul Educației și Cercetării.

La pct.2 din Secțiunea a 2-a – Motivul emiterii actului normativ, recomandăm ca, pentru un plus de precizie, referirea să se facă doar la art.62 alin.(1) lit.b) din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare.

3. La art.I, pentru redarea denumirii complete a publicației, este necesară înlocuirea sintagmei ,,Monitorul Oficial” cu sintagma ,,Monitorul Oficial al României”. Totodată,  pentru redarea în mod corect a intervențiilor legislative suferite de Ordonanța Guvernului nr. 15/1999, este necesară înlocuirea sintagmei ,,cu modificările și completările ulterioare” cu sintagma ,,aprobată cu  modificări și completări prin Legea nr.352/2003”

4.  Propunem eliminarea expresiei ,,se modifică și” din cadrul părților dispozitive ale pct. 1, 2, 3 și 5 ale art.I, care este supefluă, aceasta regăsindu-se în partea introductivă a articolului.

5. La art.I pct.1, referitor la măsurile preconizate pentru art.2 alin.(4),  semnalăm că este necesar să se precizeze espressis verbis legislația vizată în domeniul ajutorului de stat.

6. La pct.2, Pentru asigurarea unității de redactare în cadrul actului normativ, propunem scrierea cuvântului ,,consiliu” cu litere italice.

7. La pct.3, pentru unitate terminologică cu soluția legislativă preconizată la pct.1, pentru art.2 alin.(4), propunem înlocuirea sintagmei ,,bugetul ordonatorului principal de credite” cu sintagma ,,bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii”.

8. Pentru o completă informare juridică asupra actului normativ invocat, recomandăm reformularea textului propus pentru art.II, astfel:

,,Art. II - La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă articolul X alin.(4) al din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.83/2016 privind unele măsuri de eficientizare a implementării proiectelor de infrastructură de transport, unele măsuri în domeniul transporturilor, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 964 din 29 noiembrie 2016,  aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.205/2019, cu modificările ulterioare”.

          9. Cu privire la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2016, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 205/2019, cu modificările ulterioare, având în vedere prevederile art. 70 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, propunem ca în final să fie inserat un articol distinct, art. III, care să cuprindă dispoziția de republicare a acestui act normativ, cu următoarea formulare:

          „Art. III - Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2016 privind unele măsuri de eficientizare a implementării proiectelor de infrastructură de transport, unele măsuri în domeniul transporturilor, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, publicată în Monitorul oficial al României, Partea I, nr. 964 din 29 noiembrie 2016, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 205/2019, cu modificările ulterioare, precum și cu modificarea adusă prin prezenta lege se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare

 

 

 

 

PREȘEDINTE

 

Florin IORDACHE

 

 

 

 

 

 

București

Nr.